Cronica CNIR Endurocross Polaris Et. I – Sebis 01.04.2023

C43A0944Asa cum ne-am obisnuit deja din anii trecuti, Campionatul National de Endurocross Polaris a inceput la Sebis si a inceput cu ploaie. Clubul Lion Racing Team Sebis a organizat etapa de debut a campionatului sambata 01 aprilie 2023. Singura pacaleala de 1 aprilie a fost insa din partea meteorologilor care au anuntat ploaie fara oprire toata ziua, spre bucuria noastra ploaia fiind prezenta doar la primele ore ale diminetii.

001 571A9367Au concurat clasele: MOTO-A, B, C, Veterani; QUAD-A și C; ATV-A și C.

Organizatorii s-au ținut de cuvânt și au pregătit pentru acest sezon competițional un traseu 100% nou, unul care a fost însă marcat de ploile din ultimele zile și astfel a avut și zone cu mult noroi. Din acest punct de vedere putem spune că tenul piloților a avut parte de cel mai bun tratament posibil, mai toți încheind cursa cu un zâmbet ce putea fi doar ghicit sub stratul de noroi. 571A7469

Marele favorit de la clasa Moto A, Andrei Boțoacă de la CSU Știința București s-a văzut în fața unei adevărate provocări, la start prezentându-se și fostul campion național de Hard Enduro: Kovacs Ervin Zolt (Master Bike Cluj). Am avut parte astfel de spectacol și tensiune până la sfârșitul cursei. După primele ture conducea Andrei urmat la câteva secunde de Ervin. Apoi, într-o zonă cu mult noroi sportivul de la Master Bike reușește să preia conducerea și nu o mai cedează până la final. Pe trei sosește o tânără speranță a Hard Enduro-ului românesc, Nistor Ovidiu Iulian, de la clubul Black Ryders Sibiu.

La clasa Veterani câștigător este Pop Viorel Vasile (Master Bike Cluj), urmat de Lela Ștefan și Petruț Călin Octavian, amândoi sportivi ai clubul Lion Racing Team Sebiș. 001 C43A1281

Cel mai bun Expert este Birlădianu David Marian de la Hard Enduro Tg. Neamț. Pe locul doi urcă Pop Marius Alexandru (Hard Enduro Maramureș), și pe trei Bulai Paul (Aventura Parc Dobrogea). 339144627_609331954435064_581678883648873582_n

Pop Florin Vasile se impune la clasa Hobby și astfel familia Pop are prezențe pe trei dintre podiumurile clasei Moto. Felicitări! Al II-lea sosit este Istvan Attila Popoviciu (Persistent Enduro), podiumul fiind completat de către Mates Alexandru Ionut (Haita Deva).

Felicităm organizatorii pentru că au reușit să aducă la start și 13 sportivi foarte tineri la clasa Moto C (sub 18 ani)! Pentru aceștia, clubul Lion Racing Team Sebiș a organizat la final un podium separat cu cupe și premii. Locul I – Pop Florin Vasile (Master Bike Cluj), locul II – Atzberger Eduard Shady (Dirt Bike Riders Baia Mare), și locul III – Apati Denis Adrian (Lion Racing Team Sebiș).

Urăm bun venit și sportivei Chiriac Ioana Raluca de la Haita Deva, aceasta fiind singura fată care a avut curajul să ia startul în această etapă deosebit de dură!

571A1021Quad Club Timișoara a monopolizat podiumul clasei ATV-A, locul I fiind adjudecat chiar de către președintele clubului: Bodea Sebastian. Al II-lea sosește Bragaru Alexandru Daniel (la doar 22 de secunde distanță); iar pe trei urcă campionul național en-titre, Crăete Mădălin.

Clasa ATV-C a avut următoriul podium: Strâmbu Matei Onisim (ACS Odobești), Cotet Raul (Quad Club Timișoara), și Muntean Răzvan Ioan (Lion Racing Team Sebiș).

Tcaciuc Gabriel Daniel (Quad Club Timișoara), se impune detașat la clasa Quad-A, fiind urmat pe podium de către Stănilă Valentin (Lion Racing Team Sebiș), și Boloș Otniel (Quad Club Timișoara). 571A8619

Clasa Quad-C a avut cea mai mică diferență între primii doi sportivii de pe podium, Hălmăgean Denis Florin (Lion Racing Team Sebiș), impunându-se cu doar 7 secunde în fața lui Boloș Dario Jensen (Quad Club Timișoara). Podiumul a fost completat de Feier Darius Florin de la Lion Racing Team Sebiș.

Etapa a II-a a Campionatului Național de Endurocross Polaris va fi organizată tot de către clubul Lion Racing Team Sebiș și se va desfășura la Moneasa, în ultimul weekend al lunii aprilie 2023.