Cronica Etapelor 5 si 6 CNIR Viteza & CE BMU 6 si 7 – Motorpark Romania

IMG_8890Campionatul European BMU si Campionatul National Individual al Romaniei au avut doua etape comune pe circuitul Motorpark intre 19 si 21 mai 2017. Organizator a fost clubul Motorsport Race Management din București. Vremea a fost foarte buna vineri si duminica, cu mici reprize de ploaie doar sambătă, în prima parte a zilei, acestea nepunând însă probleme la ora curselor.

Au fost prezenți pe grila de start aproape 80 de piloți care au făcut o bună demonstrație de ce înseamnă cu adevărat sportul și atmosfera competițională la cel mai înalt nivel. Nu mai puțin de 3 sportivi români și-au îmbunătățit propriile recorduri de pistă. Robert Mureșan, de la VIK Power Arad a dominat autoritar clasa regină, reușind în ambele zile victorii la peste 4 secunde de urmăritorii săi. Această prestație este de natură să îl apropie considerabil de câștigarea Campionatului European BMU și a Campionatului Național, în acest moment acesta având 32 de puncte avans fata de locul 2.

IMG_0048

Au venit la start sportivi români noi iar echipele din Turcia și FYROM s-au dublat comparativ cu etapele 3 și 4 din CNIR. Astfel, grilele au fost aproape neîncăpătoare la clasele Debutanti 1000 si Debutanti 600, atmosfera competițională fiind una cu adevărat specială.

Duminică, la Clasa Superbike, Cătălin Cazacu face o cursă foarte inteligentă și se clasează în final pe locul 2, cu revanșă în fața bulgarului Mitov Dimitar, acesta din urmă fiind ocupantul locului doi în cursa de Superbike de sâmbătă. Iuliu Mihai de la Constanța MRT termină Etapele 5 și 6 din CNIR pe 3 în clasamentul național cu un progres evident al evoluțiilor sale, urmat de Vrăjitoru Bogdan de la CSM București, amândoi pilotând motociclete Kawasaki.

La Clasa Supersport bulgarii au dominat destul de autoritar competiția, singurul român care a reușit să facă față vecinilor de la Sud de Dunăre fiind Ionel Pascotă, acesta reușind un loc 3 în Campionatul European BMU sâmbătă 20 mai 2017. În clasamentul național locurile doi și trei au fost ocupate în ambele zile de concurs de Petrovici Adrian Liviu de la Constanța MRT și Mainescu Dan de la CSM București.

IMG_9866La Debutanti 1000, singurul pilot din concurs care merge pe o motocicletă MV Agusta, Cristian Guță, dovedește că de la etapă la etapă poate avea evoluții din ce în ce mai consistente. Acesta obține locul doi în Campionatul European BMU în ambele zile, fiind urmat în clasamentul național de colegii de echipă de la Century Team: Stăncălie Șerban Dorian și Gherghina Valentin.

La Debutanti 600 coechipierii de la Century Team: Versaci Giorgio și Bîrlădeanu Florin au dominat clasamentul național amândoi trecând în palmares câte o victorie și un loc doi. Locul trei a fost câștigat sâmbătă de  Dumitru Robertino de la CSM București, iar duminică de Vameșu Gabriel de la Motorsport Race Management București.

La Clasa 125SP podiumul a fost monopolizat în ambele zile de sportivi din Bulgaria și FYROM, în clasamentul național câștigător fiind Mateș Răzvan de la Steaua București, urmat de Udrescu Cristina de la Century Team. La Moto3 piloții echipei Steaua București au ocupat sambata integral podiumul în frunte cu Szutor Laszlo Mihaly, urmat de Singeorzan Alexandru și Gaspar Andras Zoltan. Duminică în fruntea celor trei sportivi a ajuns un alt stelist: Balazs Istvan.

Daria Teodora Gănescu de la Taifun Racing GT este Campioană Națională la Clasa Juniori 1 2017, lupta pentru această onoare fiind dusă până la final cu ocupantul locului doi Răzvan Stănescu de la Steaua București. Locul trei a fost ocupat în ambele zile de Szasz Oliver de la clubul Steaua București.

IMG_0056Campion Național la Clasa 85cc este și Jacopo Adriano Hosciuc de la Clubul MRM, acesta reusind sa castige titlul obtinand maximum de puncte posibile – 100. Locurile doi și trei au fost ocupate în ambele zile de sportivii de la Steaua București: Sîngeorzan Alexandru și Kakasi Margit.

Rezultatele complete pot fi vizualizate aici, separat pe fiecare clasă

Urmatoarele doua etape de Campionat National de Viteza se vor desfasura in weekend-ul 8-9 Iulie 2017 pe circuitul de viteza de la Serres (Grecia). Vă așteptăm!

Foto: Marius Dincă