Despre Red Bull Romaniacs

Cu mai mult de zece ani în urmă, Martin Freinademetz (campion mondial de snowboard și un pasionat al sporturilor extreme în general) a descoperit, în șaua motocicletei, frumusețea Carpaților. Alături de echipa de la
și-a dorit o cursă care să îmbine rally-raidul cu enduroul și așa a apărut cel mai dificil raliu hard enduro din lume, o competiție făcuta de rideri pentru rideri.

În 2004, Sibiul a devenit pentru prima dată locul unde rideri din toată lumea își depășesc limitele în încercarea de a ajunge la finișul Red Bull Romaniacs. Chiar din primul an, Prologul din centrul Sibiului a devenit un punct de reper al raliului și a arătat lumii întregi că hard enduro sau enduro extrem înseamnă o provocare care poate fi urmărită de mii de spectatori.
În cele zece ediții raliul a explorat Carpații, iar frumusețea peisajelor românești a devenit celebră peste tot în lume.Cyril Despres (de 5 ori câștigător al Raliului Dakar), a fost primul rider care a câștigat Red Bull Romaniacs, repetând performanța în 2005 și 2007.

Orice ediție începe cu Prologul din inima Transilvaniei. Tone de piatră, bușteni, cauciucuri, mașini sunt aduse în centrul orașului Sibiu și sunt transformate într-un traseu care este proiectat pentru a arăta cu ce se vor confrunta riderii în timpul celor patru zile de off-road. Clasamentul din oraș este luat în considerare atunci când se stabilește ordinea de start pentru prima zi de off-road (prima zi în munți).
Indiferent de clasa la care s-au înscris Gold, Silver Single, Silver Echipe, Bronz Singel, Bronz Team, Iron, riderii au parte în fiecare zi de provocări extreme. În unele zone ale traseului este dificil să urci și să cobori la pas, însă concurenții trec prin aceste porțiuni în șa.
Trasele măsoară zilnic între 100 și 200 km, în funcție de clasă, iar riderii le parcurg cu ajutorul GPS-ului – în fiecare seară se încarcă harta pentru ziua următoare.

Pentru a fi pe lista celor care termină raliul, un rider trebuie să aibe suficiente abilități tehnice pentru a-și duce motocicleta în fiecare zi la finiș; în plus trebuie să vină cu motocicleta bine pregătită pentru un eveniment de enduro extrem și să se antreneze când vine vorba de utilizarea GPS-ului

Unul dintre lucrurile cele mai impresionante la Red Bull Romaniacs este faptul că la acest eveniment amatorii sunt tratați în același mod ca și riderii profesioniști. Un concurent de la clasa Hobby este la fel de important pentru echipa Red Bull Romaniacs ca un rider de la echipele de uzină. Practici enduro extreme ca un hobby, dar cand ai venit la cel mai dificil raliu hard enduro din lume vei sta la aceeași masă cu piloții profesioniști.
Pentru fotografii si imagini din editiile precedente va rugăm accesați: https://www.redbullcontentpool.com/content/international/search?s=red+bull+romaniacs