Mark Szabo – Campion European 2026 la clasa SM Junior după Finala de Mettet, Belgia 10-11 Octombrie

Mark SzaboMark Szabo este noul Campion European la clasa SM Junior în 2026!!! 

Finala Campionatului European de Supermoto 2026 s-a disputat pe circuitul Superbiker Mettet între 10 și 11 Octombrie. România a fost reprezentată aici pe parcursul întregului sezon competițional 2026 de trei sportivi:

- Mark Iovita – VN Motorsport

- Mark Szabo – Moto Extrem Lugoj

- Suciu Dan – Trasylvania Racing Squad

Mark Szabo 2Mark Szabo ne-a făcut tuturor o frumoasă surpriză în sezonul competițional european 2026, acesta având o prestație solidă și un parcurs care l-a purtat spre victorie. Mark prelua conducerea în clasamentul general al clasei Junior în penultima etapă și avea nevoie să nu încheie Finala de la Mettet sub locul IV. Sportivul nostru și-a păstrat sângele rece și nu a riscat inutil, a încheiat ambele manșe pe locul IV și a reușit să obțină titlul European cu 4 puncte avans. În spatele titlului de Campion European (plus cel balcanic, național, al Cehiei și al Austriei), stau însă munca, perseverența și sacrificiile lui Mark Szabo și ale familiei care i-a fost alături la fiecare pas.

iovita 2Mark Iovită a concurat în acest sezon competițional european la clasa S2. Dacă în camionatul național și cel balcanic Mark Iovită a defilat, în Campionatul European sportivul nostru a avut un sezon competițional dur, marcat de multiple probleme tehnice. Sportivul nostru a reușit în Finală să încheie pe locul 6 (manșa I locul 5 și manșa II locul 9), și astfel s-a clasat în sezonul competițional 2026 între primii 5 cei mai bun piloți (la clasa S2 au fost 23 de piloți din 13 țări). Este cu siguranță o mândrie această clasare pentru primul an la această clasă, într-o companie așa selectă și cu un material de concurs care a trădat de câteva ori.

suciu eUltimul sportiv român din această cronică, dar nu cel din urmă este Dan Suciu – noul Vicecampion European la clasa 65cc. In cadrul campionatului European de Supermoto al clasei SM85 au luat startul și Juniorii Mici cu motociclete de 65cc, la final de an aceștia având un clasament separat. Sportivul de la Transylvania Racing Squad a mers în toate etapele din acest sezon competițional încheind pe locul 2 un sezon plin de provocări și evoluții spectaculoase. „Mulțumesc tuturor pentru încrederea și susținerea oferită înainte de fiecare intrare pe circuit – familiei, colegilor români, familiilor lor și tuturor celor care mi-au fost alături cu gândul. A fost o experiență extraordinară, pe care abia aștept să o reiau anul viitor alături de fratele meu, Suciu Adrian”, a declarat Suciu Dan la finalul competiției.

Felicitări tuturor celor trei sportivi care ne-au reprezentat cu atât de mare succes în Campionatul European de Supermoto 2026!