Cronica Campionatului Mondial și European de SuperEnduro – Cluj 20.01.2024

C43A0030Clubul Haita Deva a organizat la sfarsitul saptamanii trecute etapa a IV-a a Campionatului Mondial de SuperEnduro si a III-a a Cupei Europene la SuperEnduro. Concursul s-a desfasurat in interiorul Arenei BT din Cluj Napoca, sambata, 20 ianuarie 2024.

Chiar dacă a fost o premieră pentru România, concursul a fost o reușită totală. Spectacolul de pe traseu a fost unul de zile mari, iar din tribune au aclamat un număr mare de spectatori. Traseul a fost unul inedit pentru Campionatul Mondial, unul compact, tehnic și cu un număr mare de obstacole bușteni. Circuitul a pus la grea încercare inclusiv vedetele acestui concurs, niciunul nereușind să evite câteva căzături, toate rămase din fericire fără urmări grave. Sala din Cluj-Napoca s-a dovedit a fi foarte potrivită pentru un astfel de concurs mondial, spectatorii fiind foarte aproape de traseu și astfel existând o interacțiune puternică între tribune și sportivi.

03 C43A9180Felicitări Sergiu Grecu #88 (Haita Deva), Viorel Costin #99 (Master Bike Cluj), Mario Popovici #417 (Top Cross TCS Otopeni), Claudiu Costin #28 (Master Bike Cluj), și Cristi Vinersar #23(Black Ryders Sibiu)!!! Prestația voastră a fost una bună care a motivat prezența multor spectatori și rumoarea din tribune.

Antrenamentele și calificările au început la ora 10:30 și s-au încheiat la ora 15:30. De la ora 16:00 a fost permis accesul spectatorilor care au putut lua parte la o sesiune de autografe cu Lettenbichler, Walker și Bolt.

02 C43A8396Festivitatea de deschidere a fost una electrizantă, cu jocuri de lasere și fum, muzică și film. Imnul României a fost cântat de Paula Seling, prezentator și gazdă a evenimentului fiind Dani Oțil. Cu ocazia conferinței de presă, acesta a făcut și o frumoasă prezentare a discipline moto SuperEnduro pentru televiziunile din România. Toate manșele s-au desfășurat conform programului, fără întârzieri și într-un ritm care nu a lăsat publicul și nici sportivii să respire până la ora 21:00.

C43A9590Clasa Prestige a fost cea care a menținut la cel mai înalt nivel tensiunea din tribune cu atât mai mult cu cât se părea că pentru prima dată Campionul Billy Bolt va putea fi învins. Campionul suedez de trial Eddie KARLSSON dovedește că acest sport este o pepinieră de campioni și se impune în AKRAPOVIC Superpole. Eddie a fost dealtfel și cel care a avut în fiecare Finală cel mai bun start. Dar SuperEnduro înseamnă mai mult decât tehnică, consumul de energie în acest sport fiind unul enorm, după primul minut acesta trebuind de fiecare dată să cedeze această poziție lui Walker, Brightmore sau Bolt.

C43A9820Cunoscătorii acestui fenomen sportiv au fost de comun acord că această seară românească va fi una despre care se va vorbi multă vreme pe urmele celor trei manșe de la clasa Prestige și a duelului dus la vârf între Billy Bolt și Jonny Walker. Billy a intrat în concurs acuzând încă dureri după etapa de la Riesa, iar Jonny era mai motivat ca oricând să urce în sfârșit pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În prima manșă Billy părea destul de rapid încât să se impună fără probleme, dar face o mică greașeală în curba Mâna Diavolului, greșeală sancționată rapid de Jonny. Mai mult, Billy reușește să se lovească tot la piciorul accidentat în Germania și astfel concurează restul serii acuzând dureri puternice. Din acel moment prima Finală a fost dominată de Jonny, în urma lui publicul asistând la o adevărată dramă, cu numeroase căzături ale lui Billy Bolt și Manuel Lettenbichler. Aceștia au fost astfel depășiți de multe ori, dar au găsit cumva forța să revină și să încheie manșa pe locurile doi, respectiv trei.

C43A8430A II-a Finală de la clasa Prestige a fost cea care putea fi decisivă și să aducă victoria lui Jonny Walker. Aceasta cu atât mai mult cu cât timpul lui foarte slab din Superpole îl favoriza acum, ordinea de start în manșa II fiind întotdeauna în ordine inversă cu timpii obținuți. Jonny ratează însă startul și după prima curbă la vârful cursei se instalează Mitch Brightmore. Bolt se apropie de el, dar cade în curba a II-a și ajunge până pe locul cinci. De pe trei Jonny forțează și preia conducerea cursei. A fost un moment când toți am crezut că seara este încheiată și vom asista la un moment istoric, cel în care Billy Bolt va fi înfrânt. Din acel moment a urmat o frumoasă cursă de recuperare din partea lui Billy, Jonny reușind însă să păstreze conducerea cursei. Cu doar câteva viraje înainte de finiș Jonny cade, Billy profită și câștigă Finala a II-a, în timp ce pe locul trei urcă neașteptat polonezul Dominik OLSZOWY.

0001 C43A8645Ultima Finală urma să fie decisivă, între cei doi favoriți fiind egalitate de puncte. Eddie are încă un start bun și preia conducerea, iar în spatele lui începe o frumoasă luptă între Lettenbichler, Walker și Bolt. Will HOARE a mers la Cluj alături de noua lui echipă Rieju, dar nu a mai reușit prestațiile bune din etapele anterioare și astfel Lettenbichler a fost singurul care a ținut aproape de favoriți. La jumătatea ultimei Finale Billy Bolt dovedește că este mai tare ca durerea și spre satisfacția publicului preia conducerea. În uralele tribunelor acesta reușește să nu mai greșească până la final și astfel să devină primul căștigător al Grand Prix-ului românesc.

001 571A9990La clasa mondială Junior reușește victoria Ashton BRIGHTMORE (17 ani), cel mai rapid tur fiind reușit de israelianul Suff SELLA.

La clasa Europe au fost prezenți patru sportivi români. Cristi Vinersar a intrat în concurs deja accidentat și în urma unei noi căzături din calificări s-a văzut nevoie să părăsească competiția. Am avut astfel în Finale trei români: Sergiu Grecu #88 (Haita Deva), Viorel Costin #99 (Master Bike Cluj), și Claudiu Costin #28 (Master Bike Cluj). Claudiu ne-a dat ceva emoții după o căzătură spectaculoasă care a făcut necesară intervenția medicilor. Din fericire 001 C43A9048accidentarea nu a avut urmări serioase. Sergiu Grecu a fost cel mai rapid pilot român din concurs și la final a fost recompensat pentru această performanță. Sportivul de la Haita Deva continuă parcursul din Cupa Europeană de SuperEnduro, acesta aflându-se acum pe locul 7 și pregătindu-se pentru etapa din Ungaria. Câștigător al clasei Europe a fost spaniolul de la Gas-Gas Xavier LEON SOLE.

C43A0086Felicitând încă o dată sportivii, organizatorii și spectatorii care au creat o atmosferă magică, vom număra zilele până la ediția românească de Campionat Mondial din 2025!

———————————-

Foto – Marius Dincă