Cronica CE BMU Motocros Et. VIII – Krinides, Grecia 27-28.09.2025
Etapa a VIII-a a Campionatului European BMU de Motocros s-a disputat pe circuitul Krinides din Grecia între 27 și 28 Septembrie 2025. În ciuda unui număr mic de sportivi români care au luat startul în penultima etapă balcanică, aceștia au avut prestații excelente.
TOMPA Krisztian a reușit victoria în ambele manșe ale clasei MX1. STOICHITU Vlad încheie pe locul doi, iar SENCHEA David pe locul trei la clasa MX85.
DUMITRU Sami a avut cei mai buni timpi în antrenamente și calificări la clasa MX125, dar a întâmpinat probleme tehnice în prima manșă de concurs. Înainte de această etapă Sami conducea în clasamentul general balcanic și păastrează aceeași poziție fruntașă și acum, grație rezultatelor obținute în acest sezon competițional.
La clasa 50cc am avut un podium integral românesc: CURTICĂPEAN Lorenzo, MIRCESCU Sasha și STOICA Marius.
Felicitări și mult succes în Finala care se va desfășura în România, pe circuitul TCS Racing Park între 25 și 26 Octombrie 2025!