Cronica Finalei Campionatului Mondial de SuperEnduro – Douai, Franța 07.03.2026
Mario Popovici a concurat sâmbătă în Franța, la Douai, în Finala Campionatului Mondial de SuperEnduro 2026 unde a reușit cel mai bun rezultat din acest sezon competițional, locul 4 în manșa finală.Intarviu Marius (Mario) Achim Popovici – Top Cross TCS Otopeni:
„Sezonul de SuperEnduro s-a încheiat. Am terminat pe locul 7 în lume – nu rezultatul pe care mi l-am dorit și nici pe cel la care mă așteptam. A fost însă unul dintre cele mai puternice și competitive sezoane de SuperEnduro, cu un nivel foarte ridicat și cu mulți participanți la start.
Au fost momente de îndoială, de epuizare și de presiune, momente în care ar fi fost mai ușor să renunț. Dar evoluția nu vine niciodată din confort. Fiecare cursă, fiecare greșeală, fiecare obstacol m-au format și m-au făcut mai puternic – nu doar pe motocicletă, ci și în viața de zi cu zi.
Totuși, sunt mândru de mine. Mândru pentru tot ce am învățat în această călătorie: de la ce înseamnă să trăiești într-o altă țară până la a-mi înțelege limitele fizice. Am realizat că, indiferent cât de mult te antrenezi, pe motocicletă sau în sală, dacă nu îți antrenezi mintea, nu ai nicio șansă. Acest sezon mi-a reamintit că disciplina și munca grea vor fi întotdeauna deasupra talentului.
Poate că nu sunt câștigătorul, dar cu siguranță am câștigat lecții pe care le voi purta cu mine de acum înainte, toată viața.
Doresc să mulțumesc clubul @topcrosstcs_racingteam și sponsorului principal @nordicamoto care au fost lângă mine la orice pas alături de:
@kaputtsekuro
@dualmotorsromania
@plewstyres
@twooneriders
@risemousse
@uswe_moto
@donjoyracing
@airscreen_systeme
@astra_offroad
@oxa_95
@putoline
@apasisapun.ro
@vitaminaqua
@x_grip
@wpericauge
@6dhelmets
@motomall.ro
@maty.express
@letsridegraphics
@vola.ro
@thesocialincubator
Toți aceștia m-au ajutat să iau parte în cele mai bune conditi la toate etapele!
Totodată îmi doresc să mulțumesc și Federației Române de Motociclism care m-a susținut pe parcursul campionatului mondial”
—–
Credit Foto - FIM SuperEnduro World Championship










