Cronica CE MX 65&86cc – CE BMU Et. III – Sevlievo, BG 26-27.04.2025
La sfarsitul saptamanii trecute s-au desfasurat in Bulgaria etapa I a Campionatului European EMX65 & EMX85, precum și etapa a III-a BMU. Concursul a fost organizat de către Federația Bulgară de Motociclism între 26 și 27 Aprilie 2025 pe circuitul de motocros din Sevlievo.
În Campionatul European de Motocros al claselor EMX65 și EMX85, România a avut la start trei sportivi. La finalul unui concurs greu, cu mult noroi, cu probleme tehnice, dar și o manșă a II-a căștigată fără drept de apel urcă pe locul trei european la clasa EMX85 Vlad Stoichițu. La clasa EMX65 Andrei Susanu încheie concursul pe podiumul european pe locul 3, iar Anca Adam pe 6. Felicitări tuturor!
În Campionatul European BMU au fost la start 17 sportivi români, aceștia obținând rezultate foarte bune. Rezultatele finale oficiale sunt încă în lucru de către Federația Bulgară de Motociclism și directorul de concurs, astfel încât, informațiile prezentate mai jos pot să sufere modificări în următoarele zile.
La clasa MX1, Krisztian Tompa conduce în clasamentul general BMU după primele trei etape; la Sevlievo, sportivul din Sfântu Gheorghe reușind să obțină locul doi (locul 1 a fost câștigat de grecul Panaiotis Kuzis).
La clasa MX50 primii doi sportivi din România au dominat cursa. Locul 1 – Sasha Mircescu, locul 2 – Lorenzo Curticăpean. La clasa MX65, Andrei Susanu urcă pe locul trei balcanic, iar Vlad Stoichițu încheie etapa pe locul doi la clasa MX85.
Aida și Maya Cojanu încheie pe primele două locuri la clasa Fetelor (în Campionatul Bulgariei). Tatăl lor, Ionuț Cojanu, obține victoria în Campionatul European BMU la clasa MXS.
Următoarea etapă europeană și balcanică se va disputa în Turcia, la Afyonkarahisar între 17 și 18 Mai 2025.