Cronica Campionatul National si European BMU de Viteza – 05-07.10.2018 – Et. IX-X – MotorPark Romania

DSC07560 finalFederatia Romana de Motociclism impreuna cu clubul CSM Bucuresti au organizat in acest sfarsit de saptamana ultimele etape ale sezonului competitional de Viteza 2018. S-au desfasurat pe circuitul de la Adancata etapele 9 si 10 nationale, precum si etapele 10 si 11 din Campionatul European BMU Road Racing.

Au concurat clasele: Superbike, Supersport, F1000, F600, 125SP, SSP 300cc, Moto3, Juniori 1, 85cc si Oldtimer.

În ciuda unui sezon competițional în care victoria sportivilor români la clasele Est Europene de Superbike și Supersport a fost pusă sub semnul întrebării, am avut parte de un weekend perfect și două etape care ne-au adus bucuria clasării pe primele locuri nu doar la clasele mari, dar și in clasamentul pe națiuni.

C43A9118 finalLa clasa Superbike, sportivul clubului CSM Bucuresti, Robert Muresan, a alergat în acest an pentru prima dată pe o motocicletă Ducati. În ciuda trecerii pe o motocicletă sensibil diferită din punct de vedere al întreținerii și pilotajului, mai mult, pe o motocicletă Ducati din 2012, Robi a reușit și în acest an să câștige la clasa regină. In Campionatul National de Viteza pe locul doi termina Bogdan Vrajitoru de la CSM Bucuresti, iar pe locul trei Adrian Zelca de la Constanta Moto Racing Team.

La clasa Supersport, Ionel Pascota de la clubul Pascota I.I. Racing Timisoara a avut un start de campionat mai greu, pentru ca apoi să obțină cinci victorii și clasări constante pe podium, grație cărora s-a încoronat Campion European BMU. În  Campionatul National de Viteza pe locul doi termina Adrian Petrovici de la Constanta Moto Racing Team, iar pe trei Vlad Bar de la Lupo Racing Timisoara.

DSC07556 finalLa capatul unui sezon tensionat la vârf până în ultima etapă și  in ultima tură de circuit, Vlad Neaga se impune in clasamentul European BMU la clasa Formula 600. În clasamentul național al clasei F600 pe locul doi încheie Dumitru Robertino de la clubul CSM Bucuresti, iar pe trei Giorgio Versaci de la MRM Bucuresti. Este de ramarcat aici că această clasă a debutanților a fost de departe cea mai disputată, Cupa Federației Române de Motociclism fiind câștigată la mare luptă și după multe răsturnări de situație la vârful clasamentului.

Cupa Federatiei Romane de Motociclism la clasa F1000 este castigata in acest an de Alexandru Szekely de la clubul CS Dumbravita. Argintul merge la Adrian Rus de la CSM Bucuresti, iar pe locul trei incheie sezonul Ciprian Iulian Trifan de la ACS Odobesti. Iulian a facut in ultima etapa din acest an o frumoasa supriza castigand pentru prima data locul 1, urcand pe cea mai inalta treapta a podiumului.

1 C43A9456Razvan Mates de la Steaua Bucuresti este Campion National la clasa 125 SP, urmat de Patrascoiu Alexandru Cristian de la acelasi club. Pe locul trei se claseaza Lukacs Hunor de la Lupo Racing Timisoara.

Clasa Moto3 este castigata autoritar de Pop Denis de la CSA Steaua Bucuresti, urmat de Gaspar Andras (Steaua Bucuresti), si Lukacs Hunor de la Lupo Racing Timisoara.

La clasa Juniori 1 avem la finalul campionatului doi sportivi cu 125 de puncte. Szasz Oliver de la clubul Steaua Bucuresti si Daria Ganescu de la ACS Odobesti. Campion National este Oliver datorita numarului mai mare de locuri 1 obtinute (cinci).

DSC05253Campion National la clasa 85cc este Patrick Pascota de la clubul Pascota I.I. Timisoara. De la clubul Steaua Bucuresti, Havadtoi Jozsef, incheie sezonul pe locul doi, iar Babescu Daniel de la clubul Taifun Racing Timisoara isi adjudeca bronzul national.

Campion National la clasa Oldtimer este Sarac Cristian de la clubul Arici Supermoto Arad. Argintul merge la Beleiu Alexandru, iar bronzul la Rusu Ovidiu Adrian, amandoi de la clubul Lupo Racing Timisoara.

Rezultate CNIR Viteza Et. IX – 06.10.2018 – sunt disponibile aici

Rezultate CNIR Viteza Et. X – 07.10.2018 – sunt disponibile aici

Clasamentul General CNIR Viteza 2018 este disponibil aici

Albume foto de la aceste estape sunt disponibile aici pentru data de 6.10.2018 si aici pentru duminica, 7.10.2018.

X logo F64Fotografiile de la aceste ultime etape nationale si europene BMU a fost realizate cu echipament foto Sony furnizat de F64. F64 este este cel mai mare concept store foto-video din Sud-Estul Europei, unde găseşti ultimele noutăţi din domeniu, dar şi cea mai diversificată gamă de echipamente, la cea mai bună calitate. Fotografia însă, nu se rezumă doar la aparatură și drept urmare, F64 creează și content dedicat pe blog sau pe canalul de youtube, organizează workshop-uri, evenimente, cursuri și expoziții în speranța de a uni o comunitate puternică prin creație și educație.

 

La finalul etapei a IX nationale, colaboratoarea noastra Alexandra Vladutu a luat câteva interviuri:

Adrian Rus #97 – CSM București - “O cursa animată astăzi; am avut un start foarte bun, pornind de pe locul 5. Am reușit să ma mențin pe poziția a III-a cam 75% din cursă. Din păcate limitările motocicletei în materie de suspensii și-au spus cuvântul către final, dar una peste alta sunt mulțumit de rezultat având în vedere materialul de concurs al adversarilor.”

neagaVlad Neaga #194 – VN Motorsport Timișoara - “Weekendul acesta este foarte important pentru mine deoarece se hotărăște castigatorul Est European la clasa Formula 600. Venind din Grecia cu 5 puncte în spatele concurentului meu bulgar, singura opțiune pentru noi este să dăm tot ce putem și să terminăm cursele în faţa lui Yanislav. Jumătate din obiectiv a fost deja atins astăzi când am reușit să recuperez 4 puncte faţa de lider, așa că rămâne să repetăm performanța și în ziua de mâine pentru a urca pe cea mai inalta treapta a podiumului Est-European.”

Adrian Petrovici # 96 – Constanța Moto Racing Team - “Sunt mulțumit de rezultatul de astăzi. Este exact ce mi-am propus încă de la începutul zilei. Chiar dacă plutonul din față s-a detașat, am avut o parte de cursa antrenantă având în roată mea un pilot cel puțin la fel de bun ca mine. Chiar dacă motocicleta mea nu se află într-o stare tehnică prea bună, după câteva depășiri între noi, am reușit să termin pe locul 4 la European și pe 2 la național, asigurându-mi cât de cât poziția de vicecampion în acest sezon.”

Felicitari tuturor sportivilor români, cluburilor și organizatorilor care au facut posibila desfasurarea acestui Campionat!