Cronica Prejmer Raceway – CNIR Supermoto si Viteza Jr. Et.V – 18-20.06.2021

00001 C43A5070Etapa a V-a nationala de Supermoto si Viteza Jr. pe Motodrom s-a desfasurat  pe circuitul Prejmer Raceway din Judetul Brasov. Clubul Jitsu Zarnesti a organizat concursul care a marcat o frumoasa inaugurare a acestui circuit. Sportivii disciplinei Viteză Juniori pe Motodrom au concurat cu titlurile de Campion Național pe masă, pentru ei această etapă fiind ultima.

Au concurat clasele:

- Supermoto – SM65, SM85, SM Open, SM Hobby, SM Veterani

- Viteză Juniori pe Motodrom - Junior II, III, 85cc, 125 Sport, Moto 3

0001C43A6098Am avut parte de zile cu vreme mixtă, din păcate ploile intense din ultimel zile fâcând imposibilă utilizarea secțiunii de Motocross pentru disciplina Supermoto. Concurenții au apreciat desenul circuitului și au avut parte în aceste zile și de circuit uscat și de asfalt ud, de soare puternic, dar și de vreme înnorată. Au putut astfel fi testate toate anvelopele și setările, echipele fiind puse la grea încercare în ghicirea condițiilor meteo din următoarele minute.

001C43A5769La clasa SM Open am avut parte de o primă manșă încheiată cu victoria lui Dumitru Robertino de la clubul Elis Racing București. Liderul clasamentului, Brăescu Denis Alexandru, s-a văzut nevoie să cedeze victoria în urma unei erori de alimentare cu benzină a motocicletei sale. Denis și-a luat însă revanșa în manșa a II-a și se menține pe primul loc în clasamentul general cu 247 de puncte.

06 C43A6062Cel mai bun Veteran și Campion Național 2021 este Lelli Andrea de la clubul VN Motorsport Timișoara. Acesta își consolidează locul 1 din clasamentul general provizoriu și nu mai poate fi ajuns indiferent de rezultat ul ultimei etape. Felicitări!

Clasa SM65 a fost cea mai animată. Ioviță Mark Luca de la VN Motorsport Timișoara a câștigat etapa, dar Szabo Mark (Moto Extrem Lugoj) se impune în ultima manșă. Mai multe, Dărăban Teodor Mihai urcă pe locul doi la general și are acum doar 21 de puncte în urma liderului Luca. Acesta poate astfel emite pretenții la titlul național în ultima etapă care va avea loc în august, etapă care va decide campionul.

01 C43A5732Pătrășcoiu Cristian Alexandru (Steaua București), câștigă la limită etapa clasa SM Hobby, grație rezultatului mai bun din ultima manșă. Lider în clasamentul general provizoriu rămâne Pintea Petrișor Daniel (Arici Supermoto Arad), între aceștia doi urmând să se dea și lupta pentru titlu din finală programată tot pe același circuit din județul Brașov.

Campionatul Național de Viteză Juniori pe Motodrom a avut la Prejmer etapa finală și astfel avem deja numele campionilor acestei discipline.

001C43A5417La clasa Juniori 2 am avut parte de primă supriză pe podium. Cazacu Raul Andrei (ACSRU București), ia pentru prima dată startul în Campionat și reușește să se impună la etapa sa de debut Felicitări! Lider al clasamentului și Campion Național la această clasă este însă Becze Csillag Vince de la clubul Steaua București.

Ioviță Dean Victor (VN Motorsport Timișoara), câștigă fără emoții etapa de la Prejmer la clasa Junior 3 și este Campion Național 2021. Vicecampion este Andreas Constantin (Moto Extrem Lugoj), iar pe locul trei urcă Becze Csillag Vilmos de la Steaua București.

La clasa 85cc câștigă manșa a II-a și etapa Glafi Csaba Zalan (Steaua București). Campion Național al României este însă coechipierul său Kiss  Edward Stefan cu 81 de puncte.

02 C43A5880Doi sportivi de la clubul Steaua București s-au luptat și pentru titlul de la clasa 125 SP. Pătrășcoiu Cristian Alexandru câștigă etapa și titlul de Campion Național. Vicecampion Național în 2021 este Gergely Attila.

La clasa Moto3, Campion Național cu maxim de puncte posibile este Glafi Csaba Zalan. Pe locul doi în clasamentul general este Voian Cătălin Silviu de la clubul Caraș Motor Racing Reșita, iar pe trei Kiss Edward Ștefan.

Interviurile acordate de sportivi la finalul etapei pot fi vizionate aici.

CNIR Supermoto 2021 – Clasament General dupa 5 etape

Finala Campionatului Național de Supermoto se va desfășura tot pe circuitul Prejmer Raceway între 14 și 15 august 2021.