Potecile haiducilor au fost cucerite de Graham Jarvis

A doua zi de off-road de la Red Bull Romaniacs i-a purtat pe rideri în solicitante secțiuni din Munții Lotrului, iar cel mai rapid a fost britanicul Graham Jarvis. Aflați pe urmele haiducilor, care potrivit legendei au fost primii care s-au așezat în această zonă din Valea Lotrului, piloții de la clasa Gold au rezistat eroic unor porțiuni precum ”10A”.  Coborârea este atât de abruptă încât track managerii au decis să o numească după codurile folosite în alpinism (10A – cel mai greu). În clasamentul zilei, ”Regele Carpaților” este urmat de Jonny Walker și Wade Young.

 Drumul către Valea Lotrului a început încă dinainte să răsară soarele. La ora 06:00 am,  pe muntele de lângă localitatea sibiană Boița, Wade Young aștepta să ia startul. Sudafricanul în vârstă de doar 18 ani a fost primul la start ajungând cu o jumătate de oră înainte. Young simțea probabil că aceasta va fi ziua lui. Cu satul acoperit de ceața dimineții, de la start riderii puteau zări doar acoperișele câtorva case. Totuși, ceața care i-a speriat inițial nu i-a urmat și pe munte, așa că nu au existat probleme cu navigația, ci doar cu dificultatea secțiunilor extreme care au garnisit traseul de peste 130 de km de la clasa Gold. Paul Bolton a fost ghinionistul zilei după ce chiar înainte de primul punct de control orar a căzut și a spart ventilatorul, iar până la service point, într-un alt incident, și-a distrus GPS-ul și a fost nevoit să meargă după alți rideri pentru a găsi traseul. Inițial, britanicul Paul Bolton a mers cu riderul român de la clasa Silver Single, debutantul Zsolt Varga, iar apoi a primit de la austriacul Lars Enöckl un alt GPS. În urma unei căzături de la o trecere prin râu, Lars și-a înecat motorul, așa că s-a oferit să îl ajute pe Bolton care s-a clasat în final pe cinci. Riderul austriac nu a fost singurul care a avut probleme la trecerile prin râu. Jonny Walker a pierdut mult timp după ce înainte de service point a scăpat motorul în apă. Riderul KTM a putut totuși să continue după ce a uscat bujia. În final, Walker a încheiat ziua cu al doilea timp și se află pe doi la general, unde Graham Jarvis este lider cu două zile înainte de final.

Wade Young a fost surprinzător de agil pe secțiunile extreme, puștiul fiind mai degrabă recunoscut pentru cât de bine se descurcă în zonele rapide decât pe cele care îți supun organismul la efort maxim. Au fost momente în care Young părea că va câștiga ziua, însă timpul său după cei 133 de km a fost cu doar 5min mai slab comparativ cu a lui Jarvis, câștigătorul etapei care a dus raliul la Voineasa.
După ce ieri majoritatea riderilor de la clasa Silver au luptat foarte mult ca să ajungă la finiș, iar mulți dintre ei nu au izbutit să se încadreze în timpul maxim rezervat ajungerii în fiecare punct de control orar, organizatorii au decis să scoată o buclă extrem de grea. O parte importantă a fost și siguranța riderilor în acea porțiune de traseu fiind anunțată inițial furtună. Cu traseul scurtat, cei de la Silver s-au putut bucura de un traseu extrem, dar cum spunea în finiș Paul Harpa, nu a fost unul caracteristic Red Bull Romaniacs. S-au bucurat însă de treceri dificile prin râu și de peisajele oferite de creasta din Munții Lotrului. Emanuel Gyenes a căzut destul de rău în penultima trecere prin râu de dinainte de finiș și a pierdut minute bune încercând să repornească. Din fericire, sătămăreanul a revenit în șa izbutind să ajungă la finiș cu al șaptelea timp. Bucurându-se de secțiunile rapide, Emanuel Rogojan a fost cel mai rapid român astăzi. Debutantul originar din Maramureș s-a clasat al șaselea, fiind doar cu câteva secunde mai rapid decât mult mai experimentatul Mani Gyenes. Zsolt Varga, celălalt debutant român de la clasa Silver, la cei 17 ani a izbutit să fie înregistrat cu al 12-lea timp și încearcă să recupereze penalizarea de o oră primită în prima zi de off-road. Căzând într-o râpă Zsolt nu a mai putut urca ușor pe traseu și a preferat să coboare și să urce printr-o zonă mai lină. Făcând această mișcare a ieșit din zona limită impusă de regulament (100m stânga dreapta), iar după citirea GPS-ului a fost penalizat cu 60 de minute.

După ce ieri, din pricina traficului, au fost nevoiţi să piardă foarte multi timp pe urcări, astăzi memebrii echipei din România, Do:More au izbutit să meargă în ritmul lor şi au fost înregistraţi cu al treilea timp la clasa Silver Team. Dani Oţil, unul dintre membrii echipei admite că dacă vor fi feriţi de probleme tehnice au şansa să termine pe podium.

La Bronze Team, Romeo Dunca şi Francois Vulliet s-au bucurat de traseul caracterizat a fi unul foarte frumos şi au ajuns pe locul cinci. Sorina Sandu şi tatăl său Sorin Sandu, ori mai bine spus Soso Team, au avut al 11-lea timp al zilei, iar „călătoria” Sorinei şi a tatălui său către finişul de la Guşteriţa (Sibiu, sâmbătă 19 iulie, ora 11,30) va continua şi în a treia zi de off-road, când raliul ajunge la Petroşani.  Originară din Petroşani, fosta campionă de schi alpin a României speră să ajungă cu un timp cât mai bun în finişul organizat în fosta fabrică de îmbunătăţire a minereului din Petrila.

 

Ziua a treia de off-road întâmpină toate clasele cu relaxarea necesară după ziua a doua. Excepție face clasa Iron, care va avea din nou o dimineață intensă. Dar destul de curând, toate celelalte trei clase vor da peste „1000 Stone Travers” și „Skidoo River”, în timp ce clasele Gold și Silver vor avea parte de un tratament exclusiv în „Expert Killer”. După pauza de la Service Point, nu există nici o oprire pentru clasa Iron, riderii se vor îndreapta direct spre linia de sosire pe acoperișul fabricii din Petroșani. Celelalte clase vor afla de ce această a treia zi este preferata managerului de traseu, Klaus Sorensen: într-o buclă mare pe munte, ei vor experimenta o varietate de obstacole și secțiuni, cum ar fi „Trial Deal”, „Heavy Shit”, „Flip-Front”, „Arm Pump River” și „Switchback Heaven”.

Traseul zilei a treia va măsura pentru cei de la clasa Gold (cel mai dificil şi lung dintre trasee) 161 km şi îi va duce din satul Ciungetu, de pe Valea Lotrului, până la Petrila. Primul rider se aşteptă să ajungă la finiş chiar înainte de ora 12.00.