Un mare campion a plecat dintre noi – Petre Pascota

532782_316923728386126_1903102681_nFederatia Romana de Motociclism este alaturi de familia, prietenii si toti cei care l-au cunoscut si aclamat pe fostul mare campion Petre Pascota.  Acesta a pus punct unei cariere prodigioase si a unei vieti in care a dedicat nu mai putin de 37 de ani participarii in campionatele nationale de viteza. A concurat alaturi de tatal sau Ioan Ilie Pascota si fratele sau Ionel Pascota Sr., pentru ca in 1979 sa domine si astfel sa devina campion republicat (national), la clasa 125 cc. Nu putem uita de asemenea ca prezentul onoreaza asa trecut glorios in familia Pascota. Petre Pascota a apucat sa fie alaturi de nepotul sau Ionel Pascot Jr. cand acesta a devenit sportivul cu cele mai multe titluri nationale si de mult mai tanarul Patrick Pascota, devenit campion national la Juniori III. Patru generatii de campioni care au pus pentru totdeauna Girocul pe harta României la motociclism.

403498_316923551719477_838212051_nNăscut pe data de 23 mai 1938, Petre Pascotă a luat primul sau start in 1953. A fost legitimat la cluburile Locomotiva CFR, Voința și Progresul, obținând în afară de titlul național 7 titluri de Vicecampion Național și 10 medalii de bronz. Petrica s-a retras din activitatea sportivă în 1990, fiind astfel unul dintre cei mai longevivi sportivi din România. A avut o contributie foarte importanta la educatia sportiva a nepotului sau Ionel, acesta declarand:

”Este un moment extrem de trist pentru întrega familie. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe unchiul Petru, el și cu tatăl meu fiind cei care au avut grijă de mine și mi-au insuflat pasiunea pentru motociclism la începutul carierei mele”.

Petre Pascota trece în lumea legendelor motociclismului românesc, dar noi si toti cei care l-au cunoscut avem toate motivele sa nu il uitam si sa ii omagiem viata si cariera.