Cronica Arena Sitorman – CNIR Endurocross Polaris Et.III – Duminica 14.05.2023

001 C43A4054Etapa a III-a a Campionatului National de Endurocross Polaris 2023 a avut loc duminica la Constanta. Concursul Arena Sitorman a fost organizat de către Clubul Spotiv Aventura Parc Dobrogea pe 14 mai.

Au concurat clasele: MOTO-A, VET, B, C si FETE; QUAD-A și C; ATV-A și C.

01 C43A4545Asa cum ne-au obisnuit, baietii de la Hard Enduro Dobrogea au propus inca o data sportivilor un traseu unic și bine marcat. Am avut soare și căldură, iar organizatorii au reușit să aducă în concurs un număr mare de parteneri locali.

001 C43A4951Venirea lui Kovacs Ervin Zsolt de la clubul Master Bike Club în Campionatul Național de Endurocross Polaris se dovedește una care a crescut mult nivelul de spectacol și dramatism la clasa Moto A. Și astfel, un sezon competițional în care se părea că Andrei Botoaca de la CSU Stiinta Bucuresti va defila către un nou titlu de campion se complică de la etapă la etapă. Ervin s-a impus în primele două etape, iar Giubi miza totul pe Arena Sitorman, un traseu pe care îl cunoștea mai bine și unde 00001 C43A5902se impusese anul trecut. Am avut astfel aici un concurs în care cei doi sportivi s-au urmărit la câteva secunde distanță timp de două ore plus o tură. La final, Giubi își vede eforturile răsplătite cu un timp mai bun cu patru secunde. Dramatismul s-a prelungit însă și după încheierea concursului, existând contestații privind corectitudinea parcurgerii check-pointurilor conform regulamentului. Decizia luată de organizatori a fost iar contestată, la finalul concursului fiind programată o ședință de juriu. Organizatorii au decis astfel în final să acorde locul 1 sportivului de la CSU Stiinta Bucursti și un număr egal de puncte, 25, primilor doi sportivi care au trecut linia de sosire.

001 C43A4554Caraba Florin Marius (Master Bike Cluj), a fost cel mai bun Veteran. Acesta este urmat pe podium de Pop Viorel Vasile și Olaru Anton Adrian. La clasa Expert, singurl care a reușit să încheie 8 ture este  Bârlădianu David Marian de la clubul Hard Enduro Târgu Neamț. Pe locul doi se clasează Constanda Viorel Adrian și Ivan Casian Ionuț.

571A0586Cea mai populată clasă a fost Moto-C. Aici am avut o cursă dominată de Glockner Norbert de la Master Bike Cluj, urmat pe podium de coechipierul său Pop Florin Vasile și Miuta Dragos Iulian.

Din păcate, în ultima tură a sportivilor de la clasa ATV C, Zlate Sorin Nastase s-a accidentat, echipajele medicale aflate la traseu văzându-se nevoite să solicite intervenția rapidă a unui elicopter SMURD. Pilotul a fost transportat astfel cat de repede posibil la spital și a intrat în operație. Îi dorim sportivului dobrogean multă sănătate și recuperare rapidă!

001 C43A4018Am notat o premieră la acest concurs. Toate clasele de patru roți au fost câștigate de către sportivi de la clubul ACS Odobești. Cel mai bun sportiv la clasa ATV – A a fost Enuta Constantin Adelin. La clasa Hobby se impune coechipierul său Strâmbu Matei Onisim. Tudor Alexandru Mădălin a făcut iar spectacol la clasa Quad C pentru cei veniți să asiste la singura etapă de Endurocross din Dobrogea. Albu Florin Ionuț a fost singurul sportiv care a concurat la clasa Quad C.

Rezultate – CNIR Endurocross Polaris Etapa III – ARENA SITORMAN – Constanta 14.05.2023