Cronica Hellas Adventure Raid 2019 – CE Rally Raid Et.II

jon florea hellas rallyIonut Florea de la clubul Gerula Racing a castigat locul III in etapa a II-a a Cupei FIM Europe Tout Terrain, la clasa M5. Hellas Adventure Raid 2019 a avut loc intre 20 si 26 mai 2019 in zona Karpenissi din Grecia.

Ionut ne-a acordat urmatorul interviu:

„La a treia participare, Hellas Rally, cel mai mare raliu din Europa, este deja pentru mine o cursa familiara. Conform calendarului competitional 2019, raliul grecesc este a doua etapa din cadrul Cupei F.I.M. Europe de raliuri Tot-Teren. Intentionam sa particip cu un KTM 690 Enduro model 2019, preparat cu un kit proiectat si produs de mine, insa motocicleta a sosit extrem de tarziu la mine in garaj. Fata de pilotii profesionisti, care sunt asistati tehnic de echipele din care fac parte, jon florea Actiongraphers-24AG2_6471viata unui “privateer” este un pic mai complicata: trebuie sa iti prepari si servisezi vehicului singur, si tot singur trebuie sa iti asiguri bugetul de competitie (pentru echipament, transport, taxe si consumabile), antrenamentul fizic si intreaga strategie de concurs. Anul acesta pregatirile mele s-au intins pana in ziua dedicata inspectiei tehnice si inscrierilor, dar prezenta numeroasa la start, piperata cu piloti de renume, m-a facut sa uit de probleme si sa intru in ritmul electrizant de raliu.
jon florea hellar rally 2Hellas Rally dureaza 7 zile, fiecare cu etape speciale intre 100 si 450 de kilometri. Desi mai putin variata din punct de vedere al traseului, editia 2019 a fost la fel de intensa ca de obicei. Ceea ce defineste Hellas sunt drumurile forestiere montane, cu frecvente urcari in golul alpin, zone foarte tehnice si treceri de rauri dificile. A fost o saptamana de anduranta, lupta cu terenul si cu cei peste 250 de competitori. Sunt fericit ca problemele tehnice cu care m-am confruntat au fost minore si ca in ziua a 7-a, in chiar ultima etapa speciala, am reusit sa recuperez handicapul de timp pe care il pierdusem cu o zi inainte, urcand pentru prima oara pe podiumul Hellas si pe cel al Cupei F.I.M., in pozitia III la clasa M5.
jon florea Actiongraphers-30AG1_7345Multumesc sprijinului acordat de Motul Romania, care imi ofera fluidele moto si fimei Merinito pentru layerele din lana merinos pe care le port sub echipamentul de concurs. Ca la fiecare participare Hellas, am postat zilnic filme si imagini care pot fi vazute pe pagina mea de Facebook si pe Instagram.”

Clasamentul General al CE Rally Raid 2019 dupa 2 etape este disponibil aici.

Felicitări Ionuț și succes în următoarele etape!

Foto:  Actiongraphers