Cronica Hellas Rally Raid 2026 – Campionatul European de Rally Raid Et.II – Grecia 25-31.05.2026
de lider al clasei M3. Sportivul român are acum 46,25 puncte și este în fața italianului Daniele LIVI (30,75 puncte), și a grecului Dimitris ATHANASOULOPOULOS (25,5 puncte). Hellas Rally Raid a însemnat pentru Alexandru Goran nu doar victoria FIM Europe ci și locul 3 în clasamentul general al clasei M3 dintr-un total de 27 de sportivi (piloți cu și fără licență FIM Europe).
„Acum la finalul raliului Hellas va pot spune ca a fost pentru mine cel mai dur raliu din punct de vedere al traseului si al reliefului, 80% a fost piatra in munte si asta m-a solicitat fizic mai mult decat ma asteptam, dar am reusit sa duc la bun sfarsit ce mi-am propus cand am plecat de acasa. A trebuit sa gasesc un echilibru intre fizic si mental, sa reusesc sa imi servisez motocicleta si sa am grija sa ma odihnesc suficient dupa fiecare zi de cursa, asta ca sa pot sa duc fiecare zi la bun sfarsit cat mai bine posibil, fara greseli de navigatie, fara accidentari si fara probleme mecanice.
Ma bucur pentru rezultat, mai ales avand in vedere complexitatea raliului si cred ca am ales o strategie corecta de abordare a fiecarei zile de concurs. Acum urmeaza o perioada intensa pentru mine, ma voi pregati pentru etapa 3 – RoRallyMaraton care se apropie cu pasi repezi, imi doresc sa nu ii dezamagesc pe cei care ma sustin si sa reusesc un rezultat cat mai bun la etapa de acasa.
Va multumesc tuturor pentru mesajele de sustinere si incurajare, au contat enorm pentru
mine si cu siguranta m-au facut sa imi doresc si mai mult sa termin cu bine si sa va fac mandri cu un rezultat remarcabil.”
Cu pilotul nostru ne vom revedea în curând și în România la Rorallymarathon, cu ocazia etapei a III-a europene care se va disputa la Râmnicu-Sărat între 10-18.07.2026.










