Adunarea Generală a FRM – 09.03.2024

C43A0304Adunarea Generala a Federatiei Romane de Motociclism din sezonul competitional 2024 a avut loc ieri la sediul Agenției Naționale pentru Sport. Sala Nadia Comăneci a fost mai plină ca oricând, această adunare generală marcând un moment festiv și un record absolut pentru motociclismul românesc: 100 de cluburi afiliate FRM. Acast record vine pe urmele celui mai mare număr de cluburi care au solicitat afilierea într-un singur an: cincisprezece cluburi.

C43A0279Președintele Federației Române de Motociclism, domnul Cristian Mureșan, a mulțumit domnului Sabin Olariu pentru cei șase ani în funcția de Secretar General al FRM și a prezentat-o audienței pe doamna Larisa Glesnea, noul Secretar General al Federației începând cu 1 noiembrie 2023. O prezentare simbolică, care evident nu mai era necesară pentru că doamna Larisa este cel mai vechi angajat al Federației Române de Motociclism.

C43A0273Au vorbit apoi în fața Adunării Generale reprezentanții cluburilor care au solicitat afilierea și s-a trecut la prezentarea și aprobarea Bilanțului contabil pentru 2023.

571A2340Vicepreședintele FRM, domnul Gheorghe Voiculescu, a prezentat audienței două cărți publicate în 2023: România: Istoria Moto-Auto competițională 1900-1970 și o a II-a carte autobiografică. Domnia sa a oferit aceste două cărți prin tragere la sorți către cinci reprezentanți ai cluburilor prezente.

571A2315Au fost apoi prezentate: Proiectul de buget de venituri și cheltuieli și Calendarul competițional intern și internațional pentru anul 2024. Pentru că numărul de competiții a crescut de la an la an și mai ales numărul de etape balcanice, europene și mondiale au fost discutate problemele legate de suprapunerea calendaristică a unor competiții.

571A2376Urăm mult succes cluburilor organizatoare și sportivilor care vor lua startul în acest sezon competițional marcat de un număr record de etape de Campionat Mondial: EnduroGP la Bacău, Red Bull Romaniacs la Sibiu și Mondialul de Supermoto de la Târgu-Mureș, plus mondialul de SuperEnduro deja disputat în ianuarie la Cluj! Tot în 2024 vom avea cinci etape FIM Europe, patru din Campionatul European BMU și Cupa MACEC la Brăila.