Cronica Campionatului Mondial de Hard Enduro Et. V– Sea to Sky, Turcia 09-11.10.2025
Etapa a V-a a Campionatului Mondial de Hard Enduro 2025 s-a desfășurat în Turcia între 09 și 11 Octombrie. Sea to Sky a fost organizat de către Federația Turcă de Motociclism în localitatea Kemer, la acest concurs fiind înscriși peste 400 de sportivi din întreaga lume.
Varga Zsolt de la clubul Go Racing București, a concurat cu licență FIM cu speranța că va reuși pentru prima dată să ajungă la finiș alături de cei mai buni sportivi ai lumii (Sea to Sky, are o zi finală de concurs cu 3 finișuri: Iron, Silver și Gold, ultima fiind cel mai greu de atins în timpul stabilit, cu atât mai mult cu cât aceasta se află la o altitudine de peste 2300m).
Am avut o triplă bucurie în această etapă FIM Hard Enduro World Championship. Zsolt a reușit nu doar să ajungă la finiș, dar inclusiv să obțină patru puncte mondiale (pentru locul 14). Bonusul echipei României a fost cel de al doilea sportiv care a reușit să atingă vârful muntelui Olympos: Cezar Șulea de la clubul Go Racing București.
Felicităm pe toți sportivii români care au luat startul în această aventură unică în care concurenții pleacă de la malul mării și primes steagul de finis deasupra norilor!
Varga Zsolt: Am avut o cursă foarte bună, fără probleme. Am mers în fiecare zi destul de bine. În prima zi de încălzire am reușit să câștig Cursa Specială, pe un traseu solicitant din cauza ploilor. Prologul de pe plajă l-am terminat pe locul 37. Ziua dedicată pădurii a fost bună și am reușit să urc până pe 27. Pe ultima 100 de metri am pierdut însă câteva poziții la trecerea printr-un râu. În ultima zi de concurs am plecat din linia a II-a cu un start surprinzător de bun. În prima parte a cursei am mers chiar rapid. Ultima parte a traseului a fost grea și alunecoasă, acolo iar am recuperat multe poziții. Anul trecut a fost mult mai greu în acea zonă. Am terminat pe locul 21 în clasamentul general și pe locul 14 în
Campionatul Mondial și astfel am reușit să strâns și câteva puncte mondiale. M-am simțit foarte bine în această cursă, nu degeaba fiind numită cea mai plăcută cursă de hard enduro din lume. Vrea să mulțumesc echipei mele Nordica Moto care m-a susținut în întreaga cursă!
Cezar Sulea: A fost o experiență unică, intensă și plină de emoții! Am trăit trei zile de cursă incredibile, am învățat lucruri noi, am descoperit locuri spectaculoase și m-am duelat cot la cot cu piloți de uzină. 420 de rideri la start, același vis pentru toți — să ajungem sus! Pe ultima urcare din ultima zi de concurs – Alcatraz – oboseala era la maximum. Toți eram epuizați, dar acolo, pe terenul greu, am reușit să mai fac încă 4 depășiri! Am ajuns în vârf, Finisher Gold Class, locul 24 mondial! O experiență care m-a format, m-a motivat și m-a făcut să îmi doresc și mai mult. Mulțumesc din suflet familiei pentru tot sprijinul necondiționat și pentru încrederea pe care mi-o oferă mereu. Mulțumesc prietenilor care mă susțin indiferent de rezultat și sunt mereu alături de mine! Mulțumesc, Agapescu Dan Stelian, pentru pregătirea impecabilă a motocicletei! Mulțumesc Federatia Romana de Motociclism și doamnei Nicoleta pentru sprijinul și implicarea oferite pe tot parcursul competiției. Și nu în ultimul rând, mulțumesc @nordicamoto pentru sprijinul constant.
Etapa mondială a fost câștigată de germanul Manuel Lettenbichler, urmat pe podium de spaniolul Mario Roman și britanicul Mitchell Brightmore. Câștigătorul Prologului, Billy Bolt, nu a putut să lupte însă pentru victoria finală din cauza unor probleme de sănătate și a unei erori de navigația din ultima zi de concurs.
Rezultatele complete ale concursului pot fi consultate aici.