Enduro Panorama – Cronica la final de etapă a II-a de Hard Enduro

IMG_6426Campionatul National Individual al Romaniei de Hard Enduro a incheiat cu bine a doua sa etapa. Moto Clubul Haita din Deva a organizat intre 3 și 7 mai 2017 a IX-a editie a Enduro Panorama in comuna Ghelari din judetul Hunedoara. Aproape 500 de motociclisti din 15 tari au participat la unul dintre evenimentele moto cele mai importante ale Romaniei. Vremea a fost perfecta pentru desfasurarea concursului, singurele ploi inregistrate in aceste zile facandu-si aparitia doar seara si noaptea.

Fotografii de la această etapă pot fi văzute aici.

Prima zi de concurs a fost una dedicată vitezei, traseele alese de organizator fiind unele care au pus la încercare capacitățile de orientare și parcurgere a terenului cu cat mai mare rapiditate. Sâmbătă au fost puse la încercare veleitățile tehnice ale piloților, clasele B și C întrebuințăndu-se serios la o urcare îngustă pe teren stâncos.

Ultima zi de Hard Enduro a purtat piloții pe lângă fosta carieră a comunei Ghelari, pe trasee care au favorizat spectatorii adunați să poată avea o perspectivă cât mai interesantă și amplă. Salutam prezenta postului TV local Antena1 Deva care a decis să fie prezenta si să transmită pe larg un reportaj de la cursa noastra in prime-time-ul zilei urmatoare.

IMG_3270Iata rezultate cumulate după cele trei zile de concurs plus Prolog:

Clasa A:

1. David Cyprian 2. Philipp Scholz 3. Norbert Levente Jozsa

Clasa B

1.Zdenek Cyprian 2. Maciej Loboz 3. Wojciech Drewniak

Clasa C

1. Maciej Juraszek 2. Kacper Dudzic 3. Tomas Minarsky

 

 

IMG_6742Felicitări sportivului român care a urcat pe un podiumul clasei A, Norbert Levente Jozsa de la Master Bike Cluj. Acesta are un an 2017 foarte bun cu prezențe constante pe podium în campionatele FRM și BMU.

Felicitarile noastre se indreapta in egala masura si catre ceilalti romani care au concurat la Enduro Panorama 2017. Am remarcat prestatii foarte bune la clasa A ale sportivilor: Zsolt Varga, Alec Dumitrescu, Ervin Kovacs, Emanuel Rogojan, Robert Szakacs si Andrei Botoaca.

La Clasa B, de la Velo Enduro Team, a terminat pe locul 6 Lucian Neaga, imediat urmat de Alex Dacian Nistor. La Clasa C cel mai bine clasat româna a fost Cristian Ionescu, de la Free Bike Team, care a incheiat pe 20, urmat pe locul 28 de Claudiu Frincu.

Este de ramarcat aici numarul foarte mare de participanti inscrisi, Enduro Panorama luand o optiune serioasa pentru a deveni cea mai mare cursa din Campionatul National Individual dupa numar de motociclisti inregistrati. Gazda competitiei, Hotelul Panorama din Ghelari, gazda acestei competitii, a reusit sa se achite cu brio de sarcina incredintata in ciuda aglomeratiei de piloti si iubitori ai motociclismului care pentru 4 zile au dublat populatia frumoasei localitati hunedorene.

Clasamentul General Complet pe fiecare Clasa si din fiecare zi poate fi vazut aici 

Va asteptam la urmatoarea etapa de Hard Enduro din calendarul CNIR, etapa care va avea loc la Predeal intre 24 si 25 iunie 2017!