Mani Gyenes locul 1 clasa Maraton Dakar 2015

Mani Gyenes locul 1 la clasa Maraton, locul 9 la Amatori, 21 in clasamentul general.

Riderul sătmărean Emanuel Gyenes a obținut cea de a doua victorie a sa în Raliul Dakar după ce s-a impus la clasa Maraton și în ediția 2015. La revenirea după o absență de doi ani, Mani a izbutit și locul 21 în clasamentul general al raliului.

01

Victoria din 2015 este a doua pe care Emanuel Gyenes o înregistrează în Dakar

Sâmbătă, 17 ianuarie, s-au parcurs ultimii kilometri ai celei de a 37-a ediții a competiției, privită de mulți ca aventura supremă în motorsport.  S-a rulat în etapa care i-a dus pe concurenți din Rosario în Buenos Aires, locul de unde în urmă cu două săptămâni s-a dat startul. După un parcurs de 9.295 de km, traversarea de două ori a Munților Anzi pe la altitudini ce au depășit în ambele situații 4.500 m, sute de km în Atacama -cel mai arid deșert din lume – și zecii de km prin campia de sare de la Uyuni (peste 3.500 m altitudine), s-a pus punct celei de a șaptea ediții sud-americane a raliului. Riderii care au avut de îndurat de la temperaturi de aproape 50 de grade Celsius la temperaturi de -10 grade Celsius, de la nisip și ploaie la zăpadă  și-au văzut visul împlinit ieri când au urcat pe podium.

02

Cel mai bun timp al său pe probă a fost stabilit însă în ultima specială Rosario – Buenos Aires, când a înregistrat al 13-lea timp.

 Printre ei s-a numărat și Emanuel Gyenes care deși s-a bucurat de o nouă victorie la clasa Maraton nu a avut un raliu ferit de probleme. Dacă în prima etapa s-a dat startul în

ordinea numerelor de concurs, iar pentru că a concurat cu numărul 49 a fost nevoit să ia startul destul de în spate, nici etapa a doua nu a fost una prea avantajoasă în ceea ce privește poziția de start. Aceasta a fost însă cea mai dificilă pentru că din pricina unor probleme tehnice a pierdut aproape tot uleiul din motor chiar în prima parte a probei. Primind ulei de la spectatori a izbutit să termine proba, însă zecile de minute pierdute în această etapă aveau să îl coste, misiunea sa din acel moment fiind doar să recupereze.  La sosirea în San Juan, finișul etapei a doua, Mani avea al 50-lea timp la general și încă două etape din acel moment avea să fie forțat să ia startul destul de în spate, astfel încât mereu întâlnea pe traseu quaduri care îl încetineau, acestea neputând fi depășite pe secțiunile cu mult praf. Ajuns în Atacama riderul sătmărean a dovedit că se descurcă bine în deșert și a început să recupereze, înainte de ziua de odihnă fiind deja pe locul 32 la general. Traversarea câmpiei de sare de la Uyuni, Bolivia, transformată de ploaie într-un adevărat lac i-a creat, ca multor alți rideri, probleme tehnice însă a izbutit să termine etapa maraton (fără asistență tehnică) și să continuie. Cel mai bun timp al său pe probă a fost stabilit însă în ultima specială Rosario – Buenos Aires, când a înregistrat al 13-lea timp.

Revenirea în Argentina a însemnat și începutul consolidării poziției de lider la clasa Maraton – de-a lungul celor 2 săptămâni de raliu, la această clasă nu este permisă schimbarea unor componente ale motocicletei, iar printre ele se află și motorul.

Victoria din 2015 este a doua pe care Emanuel Gyenes o înregistrează în Dakar după ce în 2011 s-a mai impus la aceeași categorie doar că pe atunci a făcut acest lucru cu o altă motocicletă – KTM 690 Rally Replica. În Dakar, 2015 riderul sătmărean a concurat cu o motocicletă KTM 450 Rally Replica produsă în 2011.

03

Dakar 2015: Titlu la Maraton, 9 la Amatori, 21 in clasamentul general

Pe lângă victoria de la Maraton după această evoluție în Dakar, Mani și-a mai adăugat în palmares un loc 9 la categoria amatori (în această categorie intră toți riderii care nu reprezintă în mod oficial un constructor de motociclete) și 21 la general.

Emanuel Gyenes a debutat în Dakar în 2007, la aproape 23 de ani și s-a clasat pe locul 46 la general și 9 la debutanți. Ediția din 2015 a reprezentat a cincea sa participare în raliu și a patra din America de Sud.

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:” Am ajuns la finișul Dakar-ului din 2015. Sunt foarte fericit că am ajuns aici și că am câștigat la clasa Maraton. La general am terminat pe 21. Este un loc bun, însă nu sunt chiar foarte mulțumit, puteam să vin ceva mai în față dacă nu aveam probleme tehnice, dar este important că am ajuns la finiș. Le mulțumesc lui Romeo Duicu și Liviu Butuza pentru asitența tehnică din aceste două săptămâni, fără ei și fără ajutorul celor care au contribuit la strângerea bugetului nu aș fi fost astăzi aici.”

 

Revenirea în România

Mani va ajunge în România, marți 20 ianuarie ora 23.00 – Aeroportul Otopeni, cu o cursa Air France din direcția Paris.

04

Riderul sătmărean Emanuel Gyenes a obținut cea de a doua victorie a sa în Raliul Dakar după ce s-a impus la clasa Maraton și în ediția 2015

Clasament PS 13 – 101 km:

1. Ivan Jakes  – 52min06sec
…………………………………………………..

13. Emanuel Gyenes – 1h00min41sec
……………………………………………..

05În Dakar, 2015 riderul sătmărean a concurat cu o motocicletă KTM 450 Rally Replica produsă în 2011.

Clasament general clasa Maraton:

1. Emanuel Gyenes – 52h42min58sec

2. Thomas Berglund – +14min22sec
3. Jurgen Van Den Goorbergh – +4h06min54sec
……………………………………………………………………….

06

Traversarea câmpiei de sare de la Uyuni, Bolivia, transformată de ploaie într-un adevărat lac i-a creat, ca multor alți rideri, probleme tehnice

Clasament general final:

1. Marc Coma– 46h03min49sec

2. Paulo  Goncalves +16min53sec

3. Toby Price        +23min14sec

…………………………………………………..

21. Emanuel Gyenes -  +6h39min09sec

……………………………………………..

Credit foto: Dakar Press Team

Sursa: www.manigyenes.ro