Cronica CNIR MX Et. IV – Sugas, Sfantu Gheorghe 17-18.10.2020

C43A4438Penultima etapa nationala de motocros a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute la Sfantu Gheorghe. Clubul sportiv Sugas Sfantu Gheorghe a organizat intre 17 si 18 octombrie etapa a IV-a din Campionatul Național de Motocros al României 2020.

Au concurat clasele: 50cc Jun II + III; 65cc; 85cc; MX2; MX2 Jun; MX1; Amatori MX1 si MX2; Veterani 1 si 2; Fete si 2T.

Mulțumim domnului Csaba Tompa, Președintelui clubului Sugas Sfantu Gheorghe, care a organizat concursul în cele mai bune condiții și a avut grijă ca circuitul să fie la cel mai înalt nivel.

WhatsApp Image 2020-10-19 at 13.03.49La clasa MX1 ambele manșe sunt câștigate de George Cabal (Jitsu Zarnesti). Pilotul local, Robert Krizstian Tompa (Steaua Bucuresti), este de asemenea câștigător al manșelor clasei MX2.

Clasa MX2 Junior este probabil cea mai disputată clasă la vârf din acest an. Astfel primii doi concurenți își împart manșele câștigate și sunt în clasamentul general după patru etape la doar un punct distanță. Eross Koppany (Top Cross TCS Otopeni), câștigă astfel concursul pentru că s-a impus în ultima manșă, dar coechipierul său, Marius Achimb Popovici, are un punct avans în clasamentul general.

WhatsApp Image 2020-10-19 at 13.03.36La clasa Veteran 1, Ionuț Marius Cojanu (Juvenes Târgu Mureș), adună 50 de puncte, iar la clasa Veteran 2 se impune Ciprian Popescu (Dual Racing Team București).

Zoltan Ordog face din nou legea la clasa MX85 și la Sfântu Gheorghe. La clasa MX65 lucrurile stau însă sensibil diferit. Pe primele trei locuri avem trei sportivi care se luptă pentru titlul național 2020. Se impune în etapa IV Mark Eross Szoke (Moto Extrem Lugoj), și se apropie la doar 10 puncte de liderii clasei: Liviu Jigmond și Sami Alexandru Dumitru (175 puncte fiecare).

WhatsApp Image 2020-10-19 at 13.06.09Dean Victor Ioviță (Moto Extrem Lugoj), câștigă etapa a IV-a a Juniorilor Mici după ce se impune în ultima manșă în fața lui Alecsei Matei Toader (Top Cross TCS Otopeni). Clasa Juniorilor Mari este câștigată la mare luptă de Theodora Gumeniuc (Top Cross TCS Otopeni), urmată aproape de Vlad Stefan Stoichitu de la Jitsu Zărnești.

La clasa Fete, Ștefania Băncilă o învinge pe coechipiera ei Aida Ioana Cojanu (Top Cross TCS Otopeni).

WhatsApp Image 2020-10-19 at 13.03.42Cel mai bun Amator MX1 este în această etapă Nicolae Cociu din Republica Moldova. La clasa Amatori MX2 câștigă ambele manșe liderul clasamentului general, Csaba Zalan Galfi (Steaua București).

Rezultatele complete ale CNIR MX Et. IV sunt disponibile aici.

Clasamentul General 2020 după 4 etape poate fi consultat aici.

Etapa finală a Campionatului Național de Motocros al României va avea loc la Ciolpani, între 24 și 25 octombrie 2020.